Europa, un vast Schengen al secolului XXI

Astazi, cand cititi aceste randuri, la Bruxelles, Jean-Claude Junker striga catalogul si imparte “prada”. Dupa cum urmeaza: Germania: 31 444,  Franta 24 031,  Spania: 14 931, Polonia: 9287, Olanda: 7214, Romania:  4646, Belgia: 4564, Suedia: 4469, Austria: 3640, Portugalia: 3067. Acesta este “top”10 al cotelor de imigranti pe care statele membre sunt obligate sa le accepte. In numele solidaritatii europene si al numarului de populatie nationala. Pentru ca numarul populatiei fiecarei tari a fost unul dintre criteriile de baza al alocarilor facute de Comisia Europeana. Sunt exceptate: Regatul Unit, Danemarca si Irlanda (negocieri in curs), dar si Ungaria, Italia si Grecia, state care, se spune, ar avea “capacitatile” pline pana peste puteri.

Desi in unele capitale (inclusiv Bucuresti) se face “opozitie” electorala, Doamna de Fier a Uniunii Europene (am numit-o pe cancelarul german) nu va accepta nicio solutie de mare compromis.  Doar unele de nuanta. Nu  de nuanta ideologica sau religioasa. Chestiunile de genul “primim numai imigranti crestini”  pe care Praga sau Varsovia le aruncau in spatial public mai saptamanile trecute sunt de neluat in seama.

Acesta, pe care il parcurge chiar generatia smartphoanelor, este al patrulea val de migrare a populatiilor la scara globala pe care il traieste Europa moderna. Primul de imigrare a fost dupa razboaiele napoleoniene, cand populatia masculina a fost ingropata in transee, iar natiunile beligernate erau pe punctual de a disparea daca nu primeau “sange’ proaspt din afara. Al doilea, de emigrare, cand la sfarsitul secolului al XIX-lea europenii au invadat “lumea noua”: America, Australia, Noua Zeelanda. Al treilea este intre cele doua razboaie mondiale si el a restructurat atat geopolitica, cat si structura demografica a Europei.

Acum, Europa parcurge al patrulea val de migratie, cand isi deschide granitele la milioane de asiatici, africani sau arabi. Este cel mai mare val de imigratie din epoca moderna a lumii.

Substartul acestui fenomen este unul economic. Fara mana de lucru proaspata si viguroasa, Germania, Belgia, Olanda, statele nordice ar intra in mare declin demografic si, drept urmare, economic.

Nonsalanta cu care priveste acum clasa politica de la Berlin valul de imigranti si preocuparea Cancelariei germane ca lucrurile sa reprezinte o provocare pozitiva pentru Vechiul continent nu lasa niciun dubiu ca lucrurile stau  altfel.

Demografii arata ca un astfel de fenomen este inevitabil. Cand o parte din populatia lumii imbatraneste si nu mai aduce plus valoare (cazul Europei, in general), iar o alta parte a lumii are o rata de fertilitate exponentiala  si granitele sale demografice nu ii mai sunt utile, atunci golul din prima parte este umplut de excedentul din a doua parte a lumii.

In realitatea europeana, pilonul noului val de migratie este ceea ce se cheama Spatiul Schengen

Schengen este un satuc luxemburghez, situat intr-un triunghi deschis catre Germania si Franta. Are doar 450 de locuitori, dar din 1985, de cand Germania, Franta, Belgia, Luxemburg si Olanda au semnat  Acordul cu acelasi nume, a devenit capitala unei comune cu cinci sate si o populatie de peste 4000 locuitori.

Acum, odata cu marele val migrator al seclolului de-abia inceput,   populatia germanica din comuna spera ca satele sale sa profite de imprejurari pentru a putea da nastere la mai multi copii si a redeveni o reduta bine populata si vanjoasa din punct de vedere demografic.

Spatiul Schengen a fost mai intai un vis al vamesilor din Benelux. In 1984 au parasit barierele de trecere dintr-o tara in alta din cauza salariilor mizere si a vietii foarte aspre. Dupa ce libertatea de trecere  s-a formalizat la 14 iunie 1985, francezii si nemtii au “invadat” serviciile bancare din Luxemburg, iar belgienii au putut sa intre fara probleme in Franta pentru a-si asigura alimente mai ieftine si mai bune.

Pe atunci, doamna Angela Merkel era o tanara nemtoaica din Germania de Est, izolata de zidul Berlinului. Visa la libertate si, mai ales, la libera circulatie a persoanelor.

Spatiul Schenghen a devenit un El dorado al fluxurilor migratorii intre tarile membre. Dar nu numai. Acordul Schengen era un pol de atractie pentru refugiatii din tarile sarace sau oropsite de regimurile totalitare. Din restul Europei sau al lumii. Mii si mii de europnei din blocul sovietic treceau cu mari riscuri in spatial de vis al Acordului. Milioane de persoane din tarile indeparatete ale Asiei, din Africa decolonizata sau din Orienul Mijlciu faceau tot efortul pentru a intra in spatial atat de dorit al Acordului.

In fata acestor intrari ilegale, statele membre ale Acordului Schengen birocratizeaza cat mai mult regulile pentru a tempera fluxurile de indivizi indezirabili.

Asta pana in 1990, cand caderea zidului Berlinului a fost o bravura asa de draga istoriei moderne a Europei, incat Spatiul Schengen nu doar ca a fost atractiv pentru cei din afara lui, dar el insusi isi invita potentialii intrusi sa vina in valuri cat mai mari. Europa avea nevoie de populatie tarana si bine instruita. Asa ca ingineri, studenti, meseriasi din  fostele state comuniste si-au gasit un loc ferice in Spatiul Schengen. Care a devenit tot mai larg, acum numarand 26 de state membre.

Migratia catre acest spatiu a devenit repede una controlata si selectiva. Europa tuturor posibilitatilor avea nevoie de o rasa bine pregatia si instruita de oameni. De pilda, Acordul Schengen nu a vrut tigani din Estul Europei. Guvernele de la Paris, de la Berlin, de la Bruxelles, de la Haga au spus mereu “halt” cohortelor de voiajori ce descoperau cu mare nesat libertatea Schengenului.

Totul a durat pana acum trei-patru ani. “Democratizarea” regimurilor autocrate din Africa si Orientul Mijlociu, demarata de administratia Bush in anul  anul 2003, a fost preludiul unor mari tragedii in care cancelariile din statele Europei de Vest au fost atrase ca un magnet. Din  toate aceste tragedii, fie ca se cheama Tunisia, Libia, Siria sau Pakistan sau Bangladesh, Europa s-a ales cu marele val al emigratiei. 

“An die Freude”, implineste visul  poetului și istoricului german Friedrich Schiller si  al marelui compozitot  Ludwig van Beethoven. Dar si al Doamnei Angela Merkel.