L-am cunoscut, în ultima vreme, înainte de a muri, pe Victor Surdu mai îndeaproape. O relaţie profesionala, sa zic. Omul degaja încă generozitate si dorinţa de a face bine ţărănimii române. Acesta a fost un crez puternic al lui Victor Surdu, inginer agronom si politician pentru cauza rurală. Printre puţinii, probabil, dedicat acestei cauze după '89. Partidul lui, Partidul Democrat Agrar din România a avut o existenţă zbuciumată si efemeră. A fost înfiinţat în 1990 si a dispărut (fiind înghiţit de unul fantomă, al lui Virgil Magureanu, în 1998).
Problema ţărănimii române nu s-a îmbunătăţit nici pe vremea cand partidul lui Victor Surdu milita, chiar pe băncile uneia sau alteia din camerele parlamentului, si nici după.
Am putea spune, chiar, ca starea ţărănimii s-a degradat, sărăcia a cuprins ca o viroză satele româneşti, locuitorii din rural au fost si sunt doar o masa de manevra înaintea alegerilor locale sau parlamentare.
Desi, în satele noastre au început sa "apară" ştiri la televiziuni prin cablu si conexiuni internet, disparitatea oraş-sat nu a fost atat de dramatică. Numărul populatiei din mediul sătesc a crescut în ultimii 20 de ani, la cca 42%, urmare a dezindustrializarii si a faptului ca generațiile migrate de la sat la oraş în anii 60-70 (si urmaşii lor) au fost nevoiţi sa revină la origini, adică în satele din care "fugiseră". Dar - ce paradox amar -, satele româneşti sunt acum mai anemice decat in vremea colectivizării socialiste. Ca urmare, somajul este impovarator iar lipsa de infrastructura economică si socială este alarmanta.Numărul localităților rurale cu instalaţii de canalizare nu depăşeşte 15%, iar cele în care se distribuie centralizat căldură este infim, sub 1%. Numărul kilometrilor de drumuri modernizate a crescut doar cu 1-2% după intrarea în UE.
Exploatațiile agricole ţărăneşti au fost "botezate" de politicieni lipsiţi de suflet drept "ferme de subzistenta", facandu-se din aceasta o adevărată politică de stat. Scopul? Decimarea ţărănimii romane, prin "inghitirea" acesteia de către marii proprietari de terenuri arabile si agricole. Potrivit unui studiu recent al Eurostat, in România exploatațiile mai mari de 100 hectare au o pondere de cca 40 % în totalul suprafeţei agricole. Un procent substanţial mai mare decat în Italia, Austria, Belgia, Polonia, Olanda (acestea doua din urma, cu sub 20% ferme foarte mari, desi sunt producători si exportatori agricoli de renume). Dar, tot în România, fermele cu suprafaţă de pana la 5 ha deţin tot aproape 40 la sută. Pot concura ţăranii cu gospodarie de pana la 5 hectare cu mogulii care au sute, mii sau zeci de mii de hectare? Răspunsul este categoric NU. Atunci? Ei, bine, atunci acestia trebuie sa dispară. De ce? Ca sa-si sporească averea marii latifundiari, care si-au făcut bani din diverse afaceri, majoritatea fără legatură cu pamantul satelor.
Cine-i reprezintă pe ţărani în aceasta lupta fără izbanda pentru ei? Partidele, politicienii pe care i-au trimis în parlament? Nu. Toti aceștia sunt împotriva lor. Gospodăriile sătenilor sunt acum de subzistenta, adică nu aduc venit ţării si nici profit profitorilor. Toti sunt porniţi pe cei cca 4 milioane de capete de familii din mediul sătesc sa îi determine sa renunte la pamant. Nimeni nu a făcut planuri cum sa-i sprijine pe acesti bieţi ţărani amarati, văzuţi de mulţi dintre noi (din fuga maşinii) cum ara terenul cu plugul tras de un cal sau de o vaca.
Nu este drept. Nu este în firea traditiei si istoriei româneşti ca ţărănimea sa fie batjocorita si îndemnată sa-si cedeze hectarul de teren pentru 100 Euro rentă viagera (ce monstruozitate a gandirii unor vampiri a avut Romania inceputului de mileniu XXI !).
Este drept ca ţărănimea română sa fie repusă în drepturile sale firești. Mica gospodarie țărănească poate si trebuie sa constituie un pilon al dezvoltării ţării, ajutand-o cu servicii, informaţii si infrastructura pentru înnoire si modernizarea producţiei si valorificarea bunurilor intrun circuit economic liber, echitabil si profitabil.
Țărănimea română are nevoie de o reprezentare adevărată în structurile politice ale ţării.
Un partid al țărănimii este, mai mult ca niciodată, binevenit pe scena politică, economică si socială a ţării.
Comentarii
Trimiteți un comentariu