"Primavara araba", cosmarul Europei

Botezate, parca dinadins, de catre presa continentala, "primavara araba", miscarile antidictatoriale de la Tunis, Cairo  si Tripoli, s-au ofilit, odata cu  anotimpul calendaristic. Abnegatiile "revolutionare" pe care le dovedeau, acum trei-patru ani,  cohorte de tineri sunt asezate intr-o noua ecuatie, unde necunoscuta este mai greu de rezolvat.

Facebook-ul si Twitter-ul fac acum eforturi intense de a nu fi capacitate la "contra-revolutie" in Orientul Mijlociu, acolo unde "miscarile populare" s-au dovedit ofensive si chiar victorioase pentru putina vreme. Tunisul este asaltat saptamanal de revolte spontane ale membrilor sau simpatizantilor  gruparilor integriste islamice. Cairo si intregul Egipt sunt sub stare de alerta si doar frica de armata mai da speranta si siguranta viitorurlui. Libia fostului  colonel Kadhafi s-a cufundat intr-un razboi  al militiilor locale, interesate mai ales de soarta banilor din petrol.

Cea mai dramatica stare de dezastru se identifica in Siria.  Tara se afla partajata in sfera de influenta a mai multor puteri straine si a grupurilor fundamentaliste care distrug, in fiecare zi, vestigii ale patrimoniului mondial. O parte a tarii, cea din jurul Damascului se afla inca sub puterea sefului statului,  Bashar al-Assad.

“Primavara araba” a fost pusa la cale sau, in cel mai bun caz, a fost incurajata, dupa cum bine se stie, de catre autoritatile occidentale, care mizau pe asa-zisa democratizare a regimurilor totalitare din aceste state. Desi, mai toti dictatorii acestor state nord africane acordau mereu si mereu favoruri capitalelor din Vestul Europei sau celor de peste ocean, fie in ce priveste vanzarea de armament, fie in acapararea unor bogatii de care statele dictatoriale dispuneau.

Ne aducem aminte de inversunarea cu care guvernele din Hexagon, dar si din alte capitale vest-europene,  isi doreau inlaturarea regimurilor corupte si autocrate din tarile mai sus-pomentite.

Au reusit cu brio, mai ales ca serviciile americane le-au acordat asistenta mai mult decat necesara. Se spune, ca americanii chiar au salutat “avantul” democratic al europenilor in nordul Africii pentru a-i infunda intr-o noua dificultate.

Noua sfidare pentru europeni a sosit mai repede decat se credea.

Cordonul “sanitar” de la sud de Mediterana a disparut ca un fulger al istoriei. Destructurarea statala din Tunisia, Libia, si, mai ales, a Siriei a asigurat camp liber pentru ceea ce acum se cunoaste a fi Statul Islamic, dar si migratiei in masa din tarile in care razboaiele sunt mai crunte decat cruciadele catolice din Evul Mediu.

Europa se afla descoperita la sud de Marea Mediterana. Pe tarmurile albastre ale Mediteranei nord africane se zaresc mai ales ambarcatiuni cu mii si mii de saraci ai Africii subsahariene, dar si cu multi cetateni din state altadata prospere. Toti cauta cu disperare tinuturile imaginare ale Occidentului European. Noul El dorado este mai mult decat o atractie sau un vis. Este un pamant mereu aproape pentru cei care reusesc sa iasa din valurile marii. O parte dintre ei nu isi vad visul cu ochii. Multi insa se napustesc prin cele mai neasteptate brese si cauta refugiu in capitalele statelor care le-au promis prosperitatea.

Insulele Greciei sunt “ocupate” de migranti, care, incet, incet, iau locul turistilor. Italia cere ajutor disperat de la Bruxelles pentru a face fata valului de refugiati. Statele din fosta Yugoslavie sunt inundate de cohorte de indivizi de multe natii, de la africani, pana la pakistanezi sau indieni.

Europa este sub asediu. “Doamna de Fier” a Europei, Angela Merkel recunoaste ca situatia este mai mult decat critica. La Berlin s-a dat uitarii criza financiara a Greciei. Se vorbeste cu ingrijorare despre criza refugiatilor. Potrivit unor surse neoficiale, Germania va fi obligata sa inregistreze in 2015 aproape 800 mii de persoane care isi cer cu disperare dreptul la viata si munca in cea mai prospera tara a Europei.

Zilele trecute, presedintele Frantei, François Hollande, si cancelarul german, Angela Merkel, si-au exprimat intentia de a forta celelate state ale Uniunii Europene sa intre intr-o “unitate” a refugiatilor.

Asta dupa ce, in iunie, o propunere a lui Jean-Claude Juncker de stabilire a “cotelor’ obligatorii pentru refugiati a fost respinsa de statele membre EU.

De ce cei doi reprezentanti ai celor doua state mari ale UE vor sa atraga in acest carusel si statele care nu au avut nicio contributie la destructurarea “cordonului sanitar” al Mediteranei de Sud?

Sa ne lamurim: cand Europa este cu doua viteze si cand este una unita? Atunci cand vor si au interese marile puteri?

In   aceasta ultima viziune, statutul si toate tratatele Uniunii Europene trebuie aliniate de la zero. Este necesara o noua constructie europeana.

Pentru ca nu poti cere unor state marginalizate (de pilda celor care nu au dreptul la spatiul Schengen, pentru ca nu vrea Germania sau Olanda) sa fie egale cu celelalte in problema refugiatilor si, totodata, sa fie state de “mana a doua” pentru ca sunt supuse criticilor deloc obiective ale unor guverne sau politicieni rau-voitori.

Cosmarul[pe care il parcurge Europa in aceste saptamani pune la grea incercare unitatea Uniunii Europene. Nucleul dur al Uniunii nu poate impune propriile reguli cu forta. Este necesara o noua abordare a unitatii si intereselor globale si nationale ale Uniunii Europene.