De ani de zile,
tara noastra a devenit un camp de execrabila bataie de joc a unor indivizi din
interiorul teritoriului national si din partea unor rezidenti, Cei mai multi cu
rang diplomatic.
In ultima vreme,
detractori ai Romaniei isi inmultesc vociferarile. Fie ca este vorba de starea
economiei, de starea justitiei, de granitele tarii, de istoria si viitorul
nostru.
Desi nu mai
suntem sub tutela juridica a niciunui imperiu de aproape 150 de ani, tentatia
imperialista a unor state din jurul nostru sau din departari se
intensifica. Iar formele de ingerinta sunt dintre cele mai perverse.
Anul trecut ma
aflam in vacanta la Sighisoara. O perla de oras din inima tarii.
Proprietara pensiunii, o romanca, fosta
lucratoare intr-o fabrica cu profil tehnic ce daduse faliment, s-a reconvertit
la turism. Intre alte povestioare am aflat ca fiul sau este elevul unui liceu
ales din oras. Liceul este cautat pentru ca este subventionat de organizatii
austriece. Mi s-a povestit ca subventionarea elevilor nu este asa de dragul de
a face bine comunitatii, ci cu un scop foarte pragmantic. Liceul producea
meseriasi care, in schimbul subventiilor primite in timpul
scolarizarii, erau contractati pentru a lucra, la terminarea scolii, in Austria.
Este aceasta o forma de neoimperialism? Este, desigur.
De la instalarea
guvernului asa-zis tehnocrat la Bucuresti, revarsarile de sfaturi si dadaceli
sunt tot mai evidente. Chiar in aceste zile, cand guvernul a produs o hotarare
controversata privind aplicarea unei decizii a Curtii Constitutionale, cativa
sefi de misiuni diplomatice de la Bucuresti s-au invrednicit sa sprijine aceasta
initiatiava. O initiativa care, spun cei mai multi politicinei, si mai mult,
chiar organizatii profesionale ale juristilor din tara noastra, inlaca
principiile Constitutiei si ale statului de drept, Nu aceeasi este parerea mai multor sefi de
misiuni diplomatice. Care, prin comportamentul lor, si sub pavaza
combaterii coruptiei, incurajeaza
puterea institutiilor de forta in locul institutiei parlamentare si a celor
liber alese. Cu ce drept aceste ambasade acreditate la Bucuresti se amesteca in
treburile noastre interne si ne dau sfaturi dupa sfaturi? Care reglementare
internationala privind statutul diplomatic il indrituieste pe ambasadorul X sau
Y sa isi exprime opinia vis-a-vis de una
sau alta dintre directiile in care trebuie sa mearga tara noastra. Sunt state precum U.K sau U.S. sau Germania tutorele
nostru?
Spre surprinederea
cetateanului de rand, autoritatile de la Bucuresti nu fac altceva decat sa
multumeasca si sa se incline pana la pamant in fata sfaturilor si indicatiilor venite de la misiunile
diplomatice agreate in Romania.
Astfel de gesturi
sunt catalogate drept incalificabile de catre alte state.
De exemplu, zilele
trecute, Polonia, stat care pana mai ieri era exemplul-exemplelor de buna
purtare si democartie din fostul bloc comunist, se confrunta cu o situatie
unica in ultimii 25 de ani in tota regiunea. Dupa o cercetare la
fata locului, Comisia de la Venetia (bratul juridic al Consiliului Europei) a
decis ca autoritatile de la Varsovia au incalcat principiile democratice atunci
cand au modificat abuziv Legea Tribunalului Constitutional. Reactia varfurilor
statului si ale partidului de guvernamant a fost si este din ce in ce mai
virulenta. “Amestec in treburile interne ale
tarii”, striga in cor oficialii de la Varsovia. Mai mult, aflat in vizita la Praga, Presdintele Poloniei (Andrzej Duda)
punea presiune si mai mare: “Duda said that
every country should settle its own sovereign affairs, “without having to
listen to instruction from European institutions or even other countries”. Omologul sau din Rep. Ceha,
Milos Zeman, nu s-a lasat mai prejos. Citam
dintr-un comunicat de presa: “The Czech president said that Brussels should not “moralise” to Poland . “I
expressed the view that the Polish government, which was created as a result of
free elections, has every right to carry out activities for which it received a
mandate in these elections. "It should not be subject to moralising or
criticism from the European Union, which should finally focus on its primary
task – to protect the external borders of the Union ,”
Zeman said”.
Daca in
Romania s-ar intampla ceea se intampla in Polonia sau Ungaria pe planul
democratiei interne, probabil ca unii sefi de misiuni diplomatice ar cere
traducerea oficialilor romani la Tribunalul de la Haga, nu-i asa?
La noi, chiar daca
nu se intampla asa ceva, tot suntem balacariti in fel si chip.
Calul de bataie
este criminalitatea economica. Hans G. Klemm sau Paul Brummell ne trag mereu de urechi
din cauza faptului ca avem coruptie mare si criminaliate econonomica. Avem,
nimeni nu zice ca nu avem. Dar au si alte state. Au si companii multinationale
care se imbogatesc pe toata suprafata pamantului, nu doar din inteligenta
economica su tehonologiile inalte, dar si prin frauda fiscala. Prin inalbirea
unor bani negri.
Fara niciun pardon
spunem ca frauda fiscala si inalbirea
banilor sunt patente americane. Si britanice. Iar acestea sunt aisbergurile
criminalitatii economice.
Specialistii in
domeniu, arata ca la sfarsitul secolului al XIX-lea, doua state americane, New
Jersey si Delaware intampinau mari probleme bugetare. Negasind nicio cale de
crestere a veniturilor bugetare, guvernatorii celor doua state primesc vizita
unor avocati new-yorkezi care le sugereaza ca unul dintre mijlocele de a-si
imbunatati situatia fiscala ar fi sa propuna companiilor americane sa se inregistreze
in registrele lor comerciale asigurandu-le ca “vor avea mai putine controale si
ca vor plati impozite mai mici decat in alte state”. Adica vor deveni ceea ce mai tarziu s-a impus in
terminologia economica, drept “paradisuri fiscale”. Si acum Delaware este
principalul stat american unde sunt inregistrate companiile New York Stock
Exchange.
Un alt exemplu. In anul 1929, societatea Egyptian Delta Land Cairo pentru a scapa de povara fiscala
Londrei. Aceasta, se spune, este una dintre bornele rezidentelor fiscale
fictive care apoi au luat amploare in Europa dupa modelul american.
In secolul al XX-lea paradisurile fiscale au
adus mari beneficii marilor companii transnationale, in special celor
americane.
In a doua jumatate a secoului trecut,
multinationalele care isi aveau sedii sociale in paradisuri fiscale au
prosperat foarte mult in dauna bugetelor nationale si, mai ales, a celor din
statele sarace. In
urma cu cativa ani, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a constat că în lume
există treizeci şi cinci de paradisuri fiscale. Cele mai cunoscute erau Andorra, Insulele Virgine Britanice, Seychelles, Insulele Cayman, Luxemburg, Cipru sau Malta. În toate aceste state, legislaţia
permite înfiinţarea aşa numitelor firme „offshore”. Acestea profită de
diferenţele de legislaţie fiscală dintre două sau mai multe ţări si sunt
utilizate pentru spălarea banilor obţinuţi ilegal sau, cel puţin, pentru evaziune fiscală.
Cel mai mare paradis
fiscal al comunităţii europene este Marele Ducat de Luxemburg, unde funcţionează 141 de
bănci din 26 de ţări, aducându-i reputaţia de oază fiscală sigură. În urma presiunilor internaţionale, unele dintre aceste state au fost obligate să-şi modifice legislaţia.
La mijlocul
deceniului pe care il parcurgem, jumatate din intermedierile bancare
internationale, spun analistii in domeniu, se desfasurau prin paradisurile
fiscale. Acestea « tehnica » a sistemului bancar american, si nu
numai, au jucat un rol incontestabil in criza subprimes.
In ultimele luni
mari companii americane, precum Google, au fost sanctionate in Europa pentru
diverse abateri de la legile europene sau nationale.
Coruptia nu s-a inventat in Romania . Avem insa datoria sa o
combatem cu toata hotarerea si puterea. Si stim sa facem asta.
Nu trebuie sa ne
dea nimeni lectii.
Asa cum nu trebuie
sa ne dea lectii nici in alte domenii.
Nu va mai
amestecati in viata noastra !
Comentarii
Trimiteți un comentariu