De ce
tac, complice, marile organizaţii profesionale din România la apropiata
liberalizare a pieţii funciare?
Un speculator al verbiajului si mai putin
al scrisului pune chestiunea funciară din România sub spectrul ideologiei.
Chiar comuniste, distructivă pentru interesele tărănimii. Uită acest speculator
imoral să spuna că românii au fost, dintotdeauana, supuşii pământului. Fără pământ
nu îsi aveau rost în viaţă. Asa se
explică şi
nepotolita “pohtă” de distrugere a
proprietăţii colective, a CAP-urilor, in anii ’90, soldată cu fărâmiţarea
proprietăţii si instalarea noii burghezii agricole în satele româneşti.
Cum am arătat, adesea, lipsa de
competitivitate a agriculturii noastre este relativă, aceasta nefiind mai
prejos de cea a statelor din jur, dacă ar fi să contabilizăm randamentele la
hectar obţinute in marile ferme detinute de cei care au concesionat sau arendat
terenuri agricole. Când aditionăm şi producţiile gospodăriilor ţărăneşti de până
la 4-5 ha, lucrurile se schimbă. Se schimbă in analizele si comparatiile statistice,
dar in realitate ele rămân in favoarea ţăranului român, dependent de pământul
de care a fost despărţit timp de aproape 30 de ani de către regimul comunist.
Dar cum să inteleagă asta unii indivizi care nu au nici sânge şi nici chemare
pentru pământul strămoşesc. Aceştia consideră in abradacabrantele lor luări de poziţii că libera
circulaţie a capitalurilor, inclusiv,
deci, a terenurilor agricole, nu aduce ştirbire indentităţii naţionale si nici fiinţei
ţărănimii române.
Apropiata liberalizare a pieţii funciare apare
fără reflex de părăre în rândul policiticinilor, al latifundiarilor autohtoni
si al organizaţiilor profesionale. Acestea din urmă sunt de-a dreptul inerte,
nu par să inspire nici cel mai intim sentiment faţă de pământul românesc. Numai
interesul meschin si mercantil poate îi mai trezeşte.
Paradoxal, dar chestiunea vânzarii
terenurilor agricole către străini devine tot mai insistentă, acum la început
de secol XXI, aşa cum fusese cu 2-300 de
ani in urmă. Potrivit lui Adam Smith (1776), terenul agricol este un mijloc de
productie, care ii asigura deţinătorului o sursă de rentă/venit, odată ce pământul
devine proprietate privată. In celebra sa teorie asupra terenului funciar, David
Ricardo (1817) apreciaza că diferenţialele de fertilitate naturală a solurilor
face o legătură indisolobilă intre rentabilitatea agricolă si creşterea
demografică.
Mai aproape de noi, chiar in aceste zile,
la Davos, Forumul economic mondial, ce are loc anual in statiunea elevetiana, a
adus in prim-plan, dispute privind “vânzarea” pieţelor emergente agricole către
samsarii funciari care ideologizează libera circulaţie a pământului agricol in
interesul singular al celor care achitizionează supafeţe mai mult sau mai puţin
fertile.
România face parte dintre statele care desi
nu mai este “clasificată” intre tarile “in curs de dezvoltare” a ajuns să fie
dată “exemplu” pentru proportia foarte mare pe care resortisanţii juridici sau
intermediarii acestora o detin in funciarul local. Se vorbeşte de cca 10 % din suparafaţa
agricolă utlilizată, care deja ar avea proprietari din statele membre UE. Un
record pe care nu s-a atins niciunde in UE. Alături de Bulgaria, România va fi obligată,
de la 1 ianuarie 2014 să-si liberalizeze complet piata funciară, inclusiv pentru
persoanele fizice nerezidente. Olandezul care ne caută de furturi de tablouri
sau austriacul ce ne suspecteză de răpiri de lebede va fi “binevenit” să cumpere
pământ agricol in fundul Moldovel sau in creştetul Olteniei.
Nimeni nu pare să fie preocupat de
chestiunea funciară, de faptul că, dacă guvenanţii nu încearcă să
pună piciorul in prag, atunci mai bine de 30 % din suprafaţa agricolă si
forestieră a ţării va intra in proprietatea
străinilor.
Ideologi de ocazie sau indivizi cu verbiaj
excesiv consideră că nu-i nicio insemnătate in acest procentaj de pământ românesc
ce va intra in proprietatea privată a stăinilor. Ce, fug cu pământul din ţară
străinii?, este leit-motivul ideologilor ce incearcă să filosofeze pe tema
funciară din România.
Nu or fugi nerezidenţii cu vagoanele de pământ
fertil românesc peste graniţă, dar cu producţiile si profiturile in mod sigur,
da. A se vedea si alte sectoare in care România a rămas din stat bogat un copil
sărac al Europei.
Cum am zis de mai multe ori, în paginile
acestei publicaţii on-line, alţi “colegi” din UE, intrati tot in valul 2004-2007 au negociat si isi apără cu demnitate
patrimoniul funciar. Aminteam, mai acum cateva săptămâni, de decizia Ungariei
de a nesocoti de-a dreptul Tratatul de aderare la UE, aducând amendamente propriei
legislaţii si stopând liberalizarea de la 1 mai 2014 a pietii funciare, pe care
aveau obligatia să o tolereze, dupa trei ani de derogare.
Cel mai interesant caz este al Poloniei.
Cum se stie, Varsovia a fost singurul stat intrat in UE la 1 mai 2004 care a
obtinut in scris că vânzarea terenurilor agricole se va face de la 1 mai 2016.
Si asta, in baza unei legi datând din anul … 1920 (!?). Mirarea este adecvată
deoarece la data respectivă, corpurile legiuitoare ale statului polonez or fi
adoptat, poate, o reglementare privitoare la chestiunea funciara in tranşeele din vecinătatea Vistulei, asediate
fiind de trupele Rusiei sovietice. Cum
se stie, statul polonez de astăzi isi pune bazele de-abia in anul 1921, dupa
Tratatul de pace de la Riga, când “mareşalul”/conducatorul Piłsudski este obligat sa
incheie una dintre cele mai rusinoase campanii din istoria recentă a Poloniei.
Asadar, in cap. 4. din Tratatul de aderare a Poloniei la UE, se arata că ”Polonia
poate mentine in vigoare pe o perioadă de 12 ani (fată de 7 cât obtinuseră
celelalte state)….dispozitiile prevăzute in legea din 24 martie 1920 (nu se specifica numărul
sau altă dată de identificare a legii -n.n.) … care se referă la achizitia de
terenuri agricole si forestiere”.
Asadar, pentru polonezi sau pentru unguri
politica de apărare a proprietăţii naţionale asupra terenurilor agricole nu
este un falsă, sau de manipulare, sau naţional-socialistă, cum perorează cei
preocupaţi de profitul imediat al propriei pieiri. Nu, dar pentru români,
pentru ţăranii noştri ce nu vor să-şi vândă la drumul mare bucata de pământ
este.
Păi de ce să fie?
Comentarii
Trimiteți un comentariu