Este
timpul unei reflecţii binemeritate din partea Guvernului României
Cum face-cum nu face guvernul de la Bucureşti,
oricare ar fi el, lucrurile îi ies de-a-ndoaselea.
Iata si cazul gazului de şist, despre care
televiziunile îl pomenesc aproape în fiecare zi, prin vocea a tot soiul de protagonişti
ad-hoc, fără ca vreunul sa aibă minima informare asupra subiectului. Nu mica
ne-a fost mirarea când, între cei ce abordau “subiectul zilei” se afla (normal)
si dl. Constantin Niţă, ministru delegat pentru energie. Ar fi trebuit sa auzim
prin domnia sa “vocea autorizată” a guvernului. Da, de unde. Omul, precum îl ştim
şi din alte mandate este un habarnist sadea. Nici măcar despre Polonia nu ştia
mare lucru, deşi şeful sau, dl. Victor Ponta, laudă neîncetat această ţară al cărei
guvern, in frunte cu Donald Tusk, nu îl preţuieşte deloc. Dl Ponta este cel
care ne “învată” la televizor că trebuie să luam exemplul Poloniei şi în
problema gazelor de şist pentru a deveni independenţi energetic. Dl Ponta se
lasă, însă, dus de val. Situaţia energetică
a României nu este comparabilă cu cea a Poloniei. In ce priveşte resursele si
acoperirea necesarului. România îşi acoperă in proportie de cca 70-75% consumul
de gaze, atât pentru industrie, cât şi pentru populaţie. Vorbim de gazele naturale/conventionale,
pe care încă România le are în patrimonial de stat. Avem si industrie şi
experienţă în domeniu. Puţini ştiu, de exemplu, că Romgaz face explorări în câteva perimetre din
Polonia pentru gaze naturale. Descoperirile din Marea Neagră, dar si
vizualizarea altor zăcăminte terestre sunt un atuu important al României.
Polonia nu are nimic. Zero gaze, zero petrol. Ea depinde in proportie 95 % de
petrolul rusesc si de 75 % de importul de gaze din Rusia, restul apovizionându-l
de la nemţi, dar sursa este tot rusească. Visul si ambiţia Poloniei si a lui
Donald Tusk a fost ca să “reteze” dominatia Rusiei pe piaţa sa energetică.
Aşa au profitat americanii si i-au băgat
gaze de sist (denumite si gaze neconvenţionale) pe gât acestui domn Tusk. Care
s-a aruncat cu tot avântul (precum fosta “armată” poloneză la finele
razboiului) împotriva exploatatorului de la Răsărit. Americanii le-au dat si
cifre. In 2011, cand Eldorado de şist era pe val, niste studii din SUA arătau că
Polonia este ţara cu cele mai mari rezerve din Europa, si nu numai. Se estimau
zăcăminte de 5,3 trilioane de metri cubi de gaze de şist, ceea ce ar fi făcut
din Polonia o ţară independentă energetic timp de 300 de ani.
Un an mai tarziu, Institutul de geologie
din Varsovia îşi ia inima în dinţi si spune adevărul: rezervele probabile de
gaze de sist sunt de numai 800 miliarde metri cubi. Mă rog, si ăştia erau buni,
ajungeau pentru câteva decenii.
Mai ales că Tusk pregătea programe de investitii
de miliarde de zloti pentru infrastructura si exploatarea de gaze de şist, numai si numai să nu bage economia
in recesiune in urmatorii doi ani. La fel a făcut si in anii trecuţi, când “miracolul
polonez” s-a bazat pe investitii in infrastructura civilă necesară Campionatului European de
fotbal. Programele au fost supraevaluate, asa că acum multe intreprinderi de
construcţii locale sunt în faliment.
Al doilea moment al blufului polonez in sectorul gazelor de sist
s-a întâmplat zilele trecute. Compania canadiană Talisman Energy Inc., precum si cea americana Marathon Oil au anunţat că renunţă
la concesiunle pentru explorarea gazelor de sist deoarece acestea se dovedesc
neeficiente pentru comercializare. Deciziile celor două companii vin după ce în
anul 2012 concernul ExxonMobil a făcut acelasi lucru. Acum, din cca 100 de licente
de explorare, doar în 43 s-au realizat si forări. Si, interesant, nu!, doar in
12 forări s-a identificat existenţa gazelor de sist.
Vestea si mai expresivă a blufului polonez
este că, potrivit presei locale, incă nu s-a adeverit vreun sit care să poată fi exploatat.
Cu toate acestea, guvernul Tusk nu cedează,
precum guvernul din exil in faţa lui Stalin. Satele din Pomerania superioară,
in nord-vestul Poloniei sunt si acum sub beţia râurilor de votcă ce au curs când
americanii, canadienii si cele doua companii locale (din totalul de 19 care au
concesionat) dădeau mese festive cu ocazia începerii forajelor. Fiecare
gospodar pe al cărui teren se crede ca existau gaze de şist se simţea precum
fermierii de vestul sălbatic american de la inceputul secolului XiX-lea. Numai
gaze să fie, pentru că ăsta este leacul împotriva sărăciei. Iar guvernul îi menţine
in această stare euforică. Expertii sunt de părere că în afara blufului privind
evaluările de reserve, există pericolul adevarat al infestării pânzei freatice
cu apa si chimicalele din procesul de fragmentare a rocilor poroase in care s-ar
afla aceste nenorocite de gaze.
Cam aceasta este “lecţia poloneză” pe care
dl Ponta fie nu o ştie (greu de crezut!), fie o ignoră. Altfel nu se explică “avântul”
cu care americanii se înghesuie pe culoarele Palatului Victoria. Cobaiul românesc
al gazelor de şist este tot o regiune săracă: Moldova.
Comentarii
Trimiteți un comentariu