China - cel mai mare creditor al lumii

China nu este doar cea mai populată ţară din lume si cu economia cea mai dinamică, dar, iată, informaţia publicată de Financial Times este titrată pe prima pagină de toate agenţiile de presă: China este cel mai important creditor din lume, întrecând până si Banca Mondială. Anul trecut, Trezoreria (ministerul finanţelor) americană confirma faptul ca Japonia a fost detronată de către China în ceea ce priveste detinerea de titluri de trezorerie, plasându-se pe locul intâi la investiţiile în datoria SUA. China cumparase, la 31 decembrie 2009, bonduri americane în valoare de aproape 900 miliarde USD, faţă de numai 766 miliarde USD cât deţinea Japonia.

Aceasta era ştirea de anul trecut, deci, cand China a fost declarată cel mai mare creditor atat al guvernului SUA, cat si al institutiilor financiare sponsorizate de Casa Alba, respectiv Fannie Mae si Freddie Mac (ce sonoritate au aceste banci in criza "subprime"). De unde provin resursele Chinei? Din rezervele oficiale în devize, de peste 2500 miliarde USD, rezultate ale execedentului de cont curent si al influxurilor de capital.

Ce ne spune Financial Times? Doua bănci chinezeşti: China Development Bank si China export-Import Bank au acordat, in 2009 si 2010, credite externe de 110 miliarde USD, iar Banca Mondială a creditat diverşi clienţi din lume, între iulie 2008 si iulie 2010, cu doar 100,3 miliarde USD. Cele 100 miliarde USD de care vorbeşte FT au fost plasate în investiţii petroliere din Rusia, Venezuela sau Brazilia, în industria de electricitate din India, în infrastructura din Ghana sau Argentina, ş.a.. Cotidianul britanic si expertii care au analizat informaţia apreciaza ca împrumuturile Chinei au fost adesea mai avantajoase decat ale Bancii Mondiale, oricum nu peste dobanda rezultată din normele internaţionale.

"Bomba" FT apare întrun moment deloc intamplator: vizita presedintelui R.P. Chineze în SUA, unde problema finantelor lumii si schimbarile ce se impun pe acest palier al relaţiilor internaţionale sunt pe primul plan. China doreşte, asa cum a spus-o înaltul demnitar de la Beijing, sa convinga SUA ca dominaţia dolarului american pe pieţele monetare si financiare a luat sfarsit. Se impune o noua schema prin care acordurile de la Bretton Woods (de dupa razboi) trebuie revizuite.

România se uită "urât" la China

Cele de mai sus sunt de actualitate si pentru România, tara din  UE care s-a îndatorat cel mai mult de la organismele financiare internationale, nedorind colaborarea pe o alta formula de creditare, inclusiv cea chineza. Nu demult, intro şedintă de guvern, şeful statului facea alergie la această eventualitate. Se exprima astfel: „Sper că miniştrii nu vor cădea în plasa unei poveşti de genul «să luăm nişte bani din China». Sigur, China este unul dintre marii noştri prieteni. Dar auzisem trăsnaia «un precautionary-agreement cu China». Măi, fraţilor, păi când ai un precautionary-agreement, se pun nişte condiţii. Unde vrem să ne întoarcem?”

Sa facem precizarea următoare: România nu are si nici nu va putea încheia un precautionary-agreement cu Fondul Monetar International, fiind catalogata ca ţară cu risc. Acordurile de tip "precautionary" au fost introdu-se de FMI in anul 2009, acestea acordându-se numai statelor care au "economie sănătoasa" si previziune pozitivă de crestere. Singura beneficiară a unui precautionary-agreement din Europa (si UE) este Polonia, al doilea stat din lume care a obtinut această "favoare", dupa Mexic. In total, FMI a incheiat doar cu   trei state un astfel de tip de acord.

In realitate, cantonată întro relatie nefericită cu institutiile de la Washington, România nu ar avea şanse de creditare de la Beijing. Mai ales dupa "mesajul" pe care seful statului a dorit sa-l transmita Chinei, cu tot dinadinsul.

Relaţiile noastre cu China sunt de domeniul trecutului. Aceasta pentru ca nici măcar în domeniul comercial România nu a încercat să relanseze colaborarea. Anul trecut, România a exportat in China marfuri in valoare de putin 200 milioane Euro, iar in  primele nouă luni din  2010 a livrat mărfuri de cca 232 milioane Euro. Fără a greşi prea mult, "câştigurile" din  exporturile românesti sunt apropiate de cheltuielile de intretinere si de personal ale misiunilor diplomatice pe care le-am înmulţit fără rezultate. In prezent, România deţine în China trei misiuni diplomatice: Ambasada de la Beijing, Consulatele Generale de la Shanghai si cel ce ne reprezinta in R.A.S. Hong Kong si R.A.S. Macao.

Mai dinamice din punct de vedere al colaborării cu China par a fi Bulgaria si Polonia, desigur vorbind de statele din est. Cele din Vest îşi urmăresc cu vehemenţă interesele pe piaţa chineză, dincolo de avertismentele preşedintelui României.