FMI dictează, România onorează. De ce?

Intrată, de aproape doi ani, sub pulpana deloc protectoare a Fondului Monetar Internaţional, România se vede umilită din toate punctele de vedere, atât economic, cât și politic. Este evident, astăzi, ca decizia de a încheia în grabă un acord cu FMI a fost determinată atât de promisiunile electorale ale preşedintelui Băsescu și de incompetenta guvernului instalat în decembrie 2008, cât si de dezinteresul unor instituții hotaratoare în  acest demers, respectiv Banca Naţională a României.

In fata unui deficit bugetar de peste 5,5 %, descoperit în ianuarie 2009, precum si iminenţa crizei in societatea româneasca aflată încă sub euforica stare de boom a anilor 2007-2008, decidentii de atunci (si acum la cârmuire) au avut de ales între sfidarea viitorului si inchistarea în sine. Au ales pe cea din urma. Se credea ca asa vor fi mai puţine  bătăi de cap si, vorba preşedintelui Basescu, se va dibui mai repede ancora stabilitatii. 

Aşadar, în marea volbura ce venea, România a ales varianta cea mai facilă. Ancora FMI-ului. O instituţie care se afla,  la vremea respectiva cam pe marginea prăpastiei. Adică nu prea mai avea clienţi. "Beneficiarii" cei mai importanti, sătui de binefacerile "reformelor structurale" dictate de FMI, cum ar fi Brazilia, Argentina, Uruguai, Filipine, Indonezia au rambursat, în avans, ratele la creditele convenite. In 2008, FMI  a acordat credite numai în valoare de 16 miliarde $. În  2003, suma contractată fusese de peste şase ori mai mare (103 miliarde $). Pentru a-si aduna lichiditati, în 2008 si 2009, FMI vinde cca 403 tone de aur, din care aproape 200 tone către India, Insulele Mauricius si Sri Lanka, restul luand o cale neştiută, deoarece nico tranzacţie nu a fost făcută publică. 

Răsăritul crizei în emisfera nordică (atenţie! ţările emergente din sud nu au fost și nici nu sunt "lovite" de criza) este  mană cerească pentru instituţia de la Washington. Intre noiembrie 2008 si mai 2010, FMI a încheiat acorduri stand-by în valoare de 180 miliarde $, din care 110 miliarde destinate Greciei, restul câte 20 miliarde Ungariei și  României, apoi Ucrainei, Letoniei, Serbiei, Islandei, Belarus, Bosniei  și Moldovei. In total 10 state mici și  mijlocii. In unele tranzacții s-au mai alăturat și UE sau BM.

Cu ce s-au ales aceste state din "ajutoarele" FMI. Majoritatea cu știrbirea suveranității naționale în gestionarea economica, cu reforme care nu dau rezultate, cu nemultumiri sociale. Guvernele care au avut încă demnitatea națională au reacționat la timp, nesupunându-se fara  condiții FMI. A se vedea cazul Ungariei.

Altele nici nu au intrat în "jocul' institutiei financiare de care vorbim. Este cazul Poloniei, țară care în 2007-2008 nu strălucea prea mult fata de România. Dimpotrivă, avea deficit bugetar sanctionat, in repetate rânduri,  de Comisia Europeana, avea datorie publica de aproape 200 miliarde $ (de aproape 10 de ori mai mare decât a României), șomaj de 11-12%, întreaga industrie extractiva menținută în viata cu subvenții (ca și în prezent) etc. Dar guvernul de la Varșovia nu s-a "pierdut cu firea" A fost și mai precaut. A strans un fond de solidaritate de cca 20 miliarde Euro, a valorificat la maxim tragerile de fonduri europene, a început, cu bani europeni, un  vast program de infrastructura rutiera, aeroportuara  și sportiva (în întâmpinarea Campionatului european de fotbal din  2012),  a încheiat în 2009 și 2010 doua acorduri tip "'precautionary" cu FMI, iar acum altul de 30 miliarde $, astfel incat  și-a menținut cea mai importanta  crestere economica din  UE.

Cum precizam mai înainte, de frica viitorului, guvernanții noștri au strigat în gura mare ca va veni criza și ne trebuie ajutor. Cum sa nu reactioneze  potențialii creditori privati si sistemul bancar la o asemenea alarma trasa chiar din Bucuresti. Atunci a venit FMI si ne-a ajutat cu 20 miliarde $. Rezultatul? ZERO.
Criza s-a adâncit, sărăcirea  populației este în creștere, guvernarea tarii se face după cum dictează un anume domn  Franks. Măsurile anticriza ale guvernului sunt inexistente, pentru ca nu are nici capabilitate tehnica si nici marja de manevra din partea FMI.  Unde sunt "reformele  structurale" convenite cu FMI? Vor apărea ele si, mai ales, in ce vor consta? Celebra lege a salarizării unice este un paleativ, nu va produce efecte in structura economica, eventual, în diminuarea ponderii anvelopei salariale in PIB. La fel și legea sistemului de pensii. Cum poate sa planifice un guvern echilibru în acest domeniu cand baza de sustinere a pensiilor scade datorita  diminuării contribuabililor si decalajului tot mai însemnat ce se creeaza in "piramida' varstelor intre populația activa si cea de peste 65 de ani. Iar efectele "reformelor" guvernului de astăzi se vor răsfrânge cu mai mare impact in  "gap-ul" demografic pe termen mediu si, mai ales, pe termen lung.

Orientarea economica a tarii trebuie schimbata pana nu este prea târziu. Romania nu trebuie sa mai onoreze "dictatele"  FMI.

Guvernul actual, sau cel care va veni, este obligat sa sprijine creşterea economica. Aceasta se poate obține numai prin acțiuni de stimulare a consumului intern și a producției. Doua pârghii de relansare pe care executivul României le-a strivit in ultimii ani. Cu acordul tacit al Bancii  Naționale.  Guvernul sa înceteze cu obedienta fata de o instituţie financiară internaţională care a dat greş în toate "indicațiile" sale, la noi si aiurea, si sa-si intocmeasca propriul pachet de politici. Bani exista. Prima resursa este Uniunea Europeana, care ne-a alocat, intre 2007-2013, cca 32 miliarde euro si din care am utilizat nici 10 %. In  comparație, Polonia va atrage in  2011, numai pentru infrastructură, peste 3 miliarde Euro. Tot atât cât a "consumat" România în peste trei ani si  jumătate in cele 7 PO si alte fonduri, inclusiv cele structurale. Acesta este paradoxul "strategiei" României de ieşire din criza: am avut si avem fonduri puse la dispoziție de UE si ne afundam in criza, sub pavăza atât de necesarelor si ineficacelor "reforme structurale" impuse de FMI. 

Singura reușită a "parteneriatului" cu FMI a fost sporirea incredibila a stocului datoriei externe. In  10 ani, de peste 10 ori, adică de la 11,16 miliarde $ in anul 2000, la aproape 120 miliarde $ in 2010.

Acum, la București se discuta despre posibilitatea unui nou acord de împrumut. Se auzea, la un moment dat, de un acord tip "precautionary". Aceasta este o invenție recentă a FMI de a acorda linie de credit fără precondiții din partea creditorului. Pana in prezent, numai Mexicul, Polonia si Venezuela au beneficiat. Deoarece acordul "precautionary" presupune o economie sănătoasa, stabilă si cu previziuni de creștere economica. Ei bine, România va avea, probabil un  "precautionary", dar tot stand-by.  Adică România nu îndeplineşte, în ianuarie 2011, niciuna dintre condiţiile mai înainte amintite. Altfel spus, guvernarea economica a tarii se va face tot la "indicatiile" Fondului. Despre acest tip de acord, Guvernatorul  Băncii Naționale spunea ca miza noului acord este, de fapt, "continuarea reformelor". Cata ironie ne poate oferi soarta, domnilor!