Ce îi lipseşte guvernului Ponta 2

Intrată în forţă intr-un proiect de atletism politico-economic, echipa Ponta 2 riscă să lase în afara ecuatiei de guvernare pe care si-a proiectat-o mai multe elemente fundamentale pentru societatea românească actuală.

1. Doctrina economică. Frumos rânduitul Program de guvernare 2013-2016 contine sute si sute de enunţuri din toate sectoarele de activitate. Asezate în ordine alfabetică si nu după priorităţi. Asta, probabil, sa nu se supere vreunul dintre membrii coalitiei politice Uniunea Social Liberala. Deşi bogat, cu multe nuanţe si măsuri fezabile, Programul este lipsit de coerenţa doctrinară, de o ideologie economică. Ce-i trebuie României în următorii trei-patru ani? Un neoliberalism fără margini, asa cum propavaduiesc unii lideri ai PNL, în care statul sa fie un jucator outsourcing?  Sau implicarea guvernului/statului în reglementarea stării deficitare în care au ajuns nenumărate segmente ale economiei? Era cazul ca programul sa aibă referinţe clare privind prioritatile pe termen scurt si mediu, astfel incat sa fie oprit declinul ţării, sa fie restabilit echilibrul necesar între resurse si consum, între producţia internă si cererea externă, între consumul naţional si importul/exportul de bunuri. Definirea clară a  statutului de regulator al guvernului, mai ales în aceasta perioada în care Europa se zbate între “supravietuire si declin”, cum bine zicea recent Jaques Delors, se impunea de la sine. Mai ales ca mai toate guvernele din UE fac politica naţională, dincolo de “directivele” de la Bruxelles

2. Identificarea poziţiei României în Uniunea Europeană. Asta pentru ca încă de la intrarea în aceasta organizaţie pan-europeană, atat tehnocratii de la Bruxelles, cat si politicienii de la Bucuresti au indus până la buna crezare ideea ca România este un  stat de mâna a doua în UE. Este greu acum sa diminuezi impactul acestei paradigme, dar este îndatorirea unui adevărat guvern naţional sa incerce schimbarea acestei “viziuni”. Si, trebuie sa recunoastem, discursurile nenumărate, din aceste zile ale lui Victor Ponta au fost mai grăitoare, mai explicite decat ceea ce se scrie în Programul de guvernare. Sa argumentam cu doua exemple. Pozitionarea energetică a României ar trebui sa ne faca un jucător important în Europa. Resursele ţării (exploatate si cele identificate) sunt îndestulătoare pentru a fi mai vizibili in  Uniunea Europeana. Nicio tara din Uniune nu are atâta diversitate de resurse energetice si echilibrul acestora in bilantul energetic multianual. Dar nu stim sa jucam deloc “carta energetică” a Europei. Spre pildă, cineva ne-a legat la ochi si nu mai vedem în strategia energetică ce ne apropie de  Europa decat Nabucco. Or, am scris de multe ori, acest proiect s-a nascut mort si acum mai are putin până va fi ingropat. Totusi, in Programul de guvernare Ponta 2, el este singurul care ne racordeaza la reteaua central-estica a Europei energetice. Fără şanse! Alt sector este agricultura. Descrierea acestui mare si bogat sector al economiei  romanesti lasa sentimentul unei activitati livide, în care se copiaza, de la un   ministru la altul, aceleasi propuneri. Si in actualul Program de guvernare se vorbeste (ceva mai atenuat, e adevărat) de desfiintarea micilor gospodarii ţărănesti, despre proiecte măreţe, precum Siret-Bărăgan. Dar când se va echilibra balanţa alimentară a României? Sau, mai degraba, cand va deveni România cu balanţă comercială excedentară in acest domeniu, in care are un potential de invidiat. Crede fostul si actualul ministru că doar prin desfiintarea micii gospodării ţărănesti? Atunci de ce nu fac asta si austriecii si francezii, care au printre cele mai mici exploatatii agricole din  punct de vedere al  suprafetei medii. Agricultura are nevoie de o strategie pe termen lung, iar Programul de guvernare dupa asta ar fi trebuit sa se ghideze.

3. Reindustrializarea ţării. Desi in  discursuri sau talkshow-uri (de ce oare stau la taclale, in fiecare seara la tv-uri, politicienii nostri, mai ales cei cu responsabilitati in stat?), premierul Ponta a subliniat de vreo cateva ori acest termen , suntem siguri ca multi membri ai guvernului actual nu au habar de amploarea fenomenului. Cu toate ca  avem o experienta îndelungată in domeniu (România a fost prima tara care a extras si rafinat petrolul), iar in  anii ’80 aveam capacitati de rafinare de cca 20 milioane tone, in 10 rafinarii, în prezent capacitatea de rafinare oscileaza intre 4,5-6 milioane tone. Mai avem acum pe teritoriul ţării doar trei rafinării (cât Polonia, care nu extrage un baril de petrol) si niciuna in mainile investitorilor români. Sau a statului român. Dacă rusii de la Lukoil sau kazahii de la Petromidia vor sa inchida rafinariile pe care le detin, atunci vom importa mai mult de 90 la suta din combustibiliul de la pompă (de altfel si acum importam cca 70%!?). Metalurgia ţării este la marginea prăpastiei. Petrochimia la fel. Daca Renault ia decizia, mâine-poimâine de a delocaliza fabrica de la Mioveni, rămânem o tara de fier vechi (visul unui fost prim-ministru?). Are actualul guvern o politica de industrializare sau de stopare a dezindustrializarii? Din  Programul de guvernare nu reiese mare lucru.

4. Politica demografică. Cea mai tragica problema a ţării este piramida demografica. Ceea ce s-a intamplat  in   ultimii 20-25 de anii arată vădit cat de mare este tragedia demografica pentru viitor. In ultimii 10 ani, polulatia tarii a scazurt cu peste 2 milioane de persoane. Starea acestei piramidei varstelor este una cu susul in jos. Adică, extrem de periculoasa pentru păstrarea sănătăţii natiunii. Din păcate, desi am parcurs cu “lupa” Programul de guvernare, nu am vazut ce proiectii are recent înscăunatul executiv   in domeniu. Credem ca, de urgenţă, trebuie mobilizaţi demografii din ţară (câti mai sunt, pentru ca stiinţa demografiei a fost destabilizata, la noi,  de inflatia de sociologi) pentru stabilirea    unei politici ce sa fie urmata ad-litteram pentru creşterea natalităţii, diminuarea mortalităţii (in primul rând a celei infantile), stimularea tinerelor familii.