Intrată în forţă intr-un
proiect de atletism politico-economic, echipa Ponta 2 riscă să lase în afara
ecuatiei de guvernare pe care si-a proiectat-o mai multe elemente fundamentale
pentru societatea românească actuală.
1. Doctrina economică. Frumos rânduitul
Program de guvernare 2013-2016 contine sute si sute de enunţuri din toate
sectoarele de activitate. Asezate în ordine alfabetică si nu după priorităţi.
Asta, probabil, sa nu se supere vreunul dintre membrii coalitiei politice
Uniunea Social Liberala. Deşi bogat, cu multe nuanţe si măsuri fezabile,
Programul este lipsit de coerenţa doctrinară, de o ideologie economică. Ce-i
trebuie României în următorii trei-patru ani? Un neoliberalism fără margini,
asa cum propavaduiesc unii lideri ai PNL, în care statul sa fie un jucator outsourcing?
Sau implicarea guvernului/statului în
reglementarea stării deficitare în care au ajuns nenumărate segmente ale
economiei? Era cazul ca programul sa aibă referinţe clare privind prioritatile
pe termen scurt si mediu, astfel incat sa fie oprit declinul ţării, sa fie
restabilit echilibrul necesar între resurse si consum, între producţia internă
si cererea externă, între consumul naţional si importul/exportul de bunuri. Definirea
clară a statutului de regulator al
guvernului, mai ales în aceasta perioada în care Europa se zbate între “supravietuire
si declin”, cum bine zicea recent Jaques Delors, se impunea de la sine. Mai
ales ca mai toate guvernele din UE fac politica naţională, dincolo de “directivele”
de la Bruxelles
2. Identificarea poziţiei României în Uniunea Europeană.
Asta pentru ca încă de la intrarea în aceasta organizaţie pan-europeană, atat
tehnocratii de la Bruxelles, cat si politicienii de la Bucuresti au indus până
la buna crezare ideea ca România este un
stat de mâna a doua în UE. Este
greu acum sa diminuezi impactul acestei paradigme, dar este îndatorirea unui
adevărat guvern naţional sa incerce schimbarea acestei “viziuni”. Si, trebuie
sa recunoastem, discursurile nenumărate, din aceste zile ale lui Victor Ponta
au fost mai grăitoare, mai explicite decat ceea ce se scrie în Programul de
guvernare. Sa argumentam cu doua exemple. Pozitionarea energetică a României ar
trebui sa ne faca un jucător important în Europa. Resursele ţării (exploatate
si cele identificate) sunt îndestulătoare pentru a fi mai vizibili in Uniunea Europeana. Nicio tara din Uniune nu
are atâta diversitate de resurse energetice si echilibrul acestora in bilantul energetic
multianual. Dar nu stim sa jucam deloc “carta energetică” a Europei. Spre pildă,
cineva ne-a legat la ochi si nu mai vedem în strategia energetică ce ne apropie de Europa decat Nabucco. Or, am scris de
multe ori, acest proiect s-a nascut mort si acum mai are putin până va fi
ingropat. Totusi, in Programul de guvernare Ponta 2, el este singurul care ne
racordeaza la reteaua central-estica a Europei energetice. Fără şanse! Alt
sector este agricultura. Descrierea acestui mare si bogat sector al economiei romanesti lasa sentimentul unei activitati livide,
în care se copiaza, de la un ministru
la altul, aceleasi propuneri. Si in actualul Program de guvernare se vorbeste
(ceva mai atenuat, e adevărat) de desfiintarea micilor gospodarii ţărănesti,
despre proiecte măreţe, precum Siret-Bărăgan. Dar când se va echilibra balanţa
alimentară a României? Sau, mai degraba, cand va deveni România cu balanţă comercială
excedentară in acest domeniu, in care are un potential de invidiat. Crede
fostul si actualul ministru că doar prin desfiintarea micii gospodării ţărănesti?
Atunci de ce nu fac asta si austriecii si francezii, care au printre cele mai
mici exploatatii agricole din punct de
vedere al suprafetei medii. Agricultura
are nevoie de o strategie pe termen lung, iar Programul de guvernare dupa asta
ar fi trebuit sa se ghideze.
3. Reindustrializarea ţării.
Desi in discursuri sau talkshow-uri
(de ce oare stau la taclale, in fiecare seara la tv-uri, politicienii nostri, mai ales cei
cu responsabilitati in stat?), premierul Ponta a subliniat de vreo cateva ori acest
termen , suntem siguri ca multi membri ai guvernului actual nu au habar de amploarea
fenomenului. Cu toate ca avem o experienta
îndelungată in domeniu (România a fost prima tara care a extras si rafinat
petrolul), iar in anii ’80 aveam
capacitati de rafinare de cca 20 milioane tone, in 10 rafinarii, în prezent
capacitatea de rafinare oscileaza intre 4,5-6 milioane tone. Mai avem acum pe
teritoriul ţării doar trei rafinării (cât Polonia, care nu extrage un baril de
petrol) si niciuna in mainile investitorilor români. Sau a statului român. Dacă
rusii de la Lukoil sau kazahii de la Petromidia vor sa inchida rafinariile pe
care le detin, atunci vom importa mai mult de 90 la suta din combustibiliul de
la pompă (de altfel si acum importam cca 70%!?). Metalurgia ţării este la
marginea prăpastiei. Petrochimia la fel. Daca Renault ia decizia, mâine-poimâine
de a delocaliza fabrica de la Mioveni, rămânem o tara de fier vechi (visul unui
fost prim-ministru?). Are actualul guvern o politica de industrializare sau de
stopare a dezindustrializarii? Din
Programul de guvernare nu reiese mare lucru.
4. Politica demografică. Cea mai tragica
problema a ţării este piramida demografica. Ceea ce s-a intamplat in ultimii 20-25 de anii arată vădit cat de mare este tragedia demografica pentru viitor. In ultimii 10 ani, polulatia tarii a scazurt cu peste 2 milioane de persoane. Starea acestei piramidei varstelor este una cu susul in jos. Adică,
extrem de periculoasa pentru păstrarea sănătăţii natiunii. Din păcate, desi am
parcurs cu “lupa” Programul de guvernare, nu am vazut ce proiectii are recent înscăunatul
executiv in domeniu. Credem ca, de urgenţă,
trebuie mobilizaţi demografii din ţară (câti mai sunt, pentru ca stiinţa
demografiei a fost destabilizata, la noi, de inflatia de sociologi) pentru stabilirea unei politici ce sa fie urmata ad-litteram
pentru creşterea natalităţii, diminuarea mortalităţii (in primul rând a celei
infantile), stimularea tinerelor familii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu