Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din septembrie, 2013

Fundația Prințului Charles pregătește prima pepinieră de pomi fructiferi tradiționali în satul Mălâncrav, judetul Sibiu

Prima pepinieră de pomi fructiferi din soiuri tradiționale din județul Sibiu va fi înființată în satul Mălâncrav, în livada de meri deținută de Fundația "Mihai Eminescu Trust", aflată sub înaltul patronaj al Alteței Sale Regale Charles, Prinț de Wales, a declarat, pentru AGERPRES, una din reprezentantele fundației, Michaela Türk. Pentru a face pepiniera, angajații Fundației Prințului Charles vor face în această toamnă, primul recensământ al merilor, perilor și prunilor din soiuri tradiționale din sate aflate în trei județe transilvănene, Sibiu, Brașov și Mureș. După ce află unde sunt pomii fructiferi tradiționali, cei de la Fundația Prințului Charles vor încerca să planteze aceste soiuri vechi, în propria livadă, dar și în alte livezi. Totul cu un buget de un sfert de milion de franci elvețieni, bani dați de elvețieni, pentru a conserva soiurile tradiționale de pomi fructiferi. "La 1 iunie a început proiectul. Acum am lansat apelul, avem chestionarele, pe care urmează să

La Roșia Montană nu se poate exploata decat aur și argint

Toate elementele existente la ora actuală la Roșia Montană, în afară de aur și argint, sunt sub gradul de a fi exploatate, a afirmat, marți, după ședința Comisiei Speciale pentru proiectul minier din Munții Apuseni, Gheorghe Duțu, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale /ANRM/. “În urma analizelor care s-au făcut până în prezent în laboratoare autorizate, a rezultat faptul că nu sunt alte elemente chimice care ar putea, la ora actuală, să fie exploatate la Roșia Montană. Nu putem discuta în procente despre ce posibilitate ar fi să fie descoperite și alte elemente pentru a fi exploatate acolo. S-au făcut teste de fezabilitate, în laboratoare internaționale acreditate, auditate. Deci, elementele care există la ora actuală în zonă sunt sub gradul de a fi exploatate”, a menționat Duțu. Oficialul ANRM a menționat, marți, în Comisia Specială, că produsul final minier ce va ieși în urma exploatării de la Roșia Montană va conține 17% aur și 83% argint, conform legislației

Aurul şi marii producători din lume

Exploatarea aurului a înregistrat adevărata sa “explozie’ de producţie acum mai bine 150 de ani. In 1838, în Siberia, în 1851 în California/SUA, apoi 1886 în New South Walws/Australia, 1886 la Witwatersrand/Africa de Sud si 1896 la Klondike/Canada. In acele vremuri cantităţile extrase erau imense, aurul se găsea în pepite sau în zăcăminte cu zeci de kilograme la o săpătură. In prezent, pentru a identifica grame sau miligrame de aur se prelucrează mii sau zeci de mii de tone de rocă din zăcăminte ce au dispersate în interior nisip de aur. Cei mai mari producători de aur sunt: 1. China. Producţia sa este de cca 260 tone/an. Este singura ţară unde producţia este în creştere. 2. Africa de sud , care a cedat locul 1 mondial încă din 2007. Producţia sa înregistrează o cantitate anuală de cca 250 tone. Maximum de producţie s-a obţinut in anii 1960, din zăcămintele de la Witwatersrand. 3. SUA obţine anual cca 230 tone, din care în statul Nevada  aproape 80 % din cantitate. Producţ

Traian Băsescu, expert în manipulările Roşia Montană

Calificativele pe care oameni de rând, cât şi politicieni sau jurnalişti i le-au adresat domnului Traian Băsescu sunt mai prejos decât orice caracterizare negativa ce îi poate fi adusă unui preşedinte de republică, de stat, în acest început de mileniu trei. România a avut multe exemplare de politicieni mitocani, de politicieni inculţi, de politicieni avari, de politicieni mincinoşi, de politicieni abuzivi, interesaţi numai de sine şi de familia sa. Traian Băsescu face parte, însă, din panoplia restrânsă a celor din “colegiul”  manipulatorilor statului român. In  epoca modernă a României nu s-a mai întâlnit un oficial care să aibă aceasta extrem de pacatoasă calificare de a manipula masele şi a îngenunchia din  răutate interesele naţionale, aşa cum o face de ani de zile acest om, ales preşedinte al ţării. Cazul Roşia Montană este la fel de expresiv, aşa cum au fost toate în care Traian Băsescu a fost implicat. Am adunat, mai jos, câteva dintre declaraţiile sale. Sunt edificatoare p

Roşia Montană înroşeşte spiritele şi interesele de grup

De aproape două săptămâni, Piata Universităţii din Bucureşti s-a transformat, ar zice unii,  întrun forum al tineretului ecologist, dar si al unor interese greu de descifrat la prima vedere. “Puhoiul” de fete si băieţi (unii nevorbitori de limba română) aflaţi pe caldar â mul din centrul Bucureştiului până spre dimineaţa,  strigând sloganuri pe care cei mai mulţi nu le înţeleg sensul pare, deci, de mirare. Aşa am crezut de la inceput, dar nu aveam dovezi. Până astăzi, când, pe siteul   cotidianul.ro   a apărut un articol virulent la adresa primului ministru si a guvernului de la Bucureşti care încurajează exploatarea aurului de la Roşia Montană prin compania canadiana Rosia Montana  Gold Corporation în actionariat (majoritar pentru canadieni) cu MinVest Deva (o companie vetusta a statului comunist). Articolul, de fapt un interviu prefăcut, este al dlui dr.  Raul Mureşan de la  Institutul Român de Ştiinţă şi Tehnologie   (IRST) (!?). IRST-ul acesta este o firmă privată, de fapt o aso

Individuals banned from holding more than 100 hectares of farmland starting 2014

The individuals will not be able to own more than 100 hectares of farmland anymore starting Jan. 1, 2014, according a draft law on the sale-purchase of farmland located outside the communities by individuals, Minister of Agriculture and Rural Development Daniel Constantin said. 'The core of the law consists in the fact that we are in talks with the justice ministry and with everybody involved in this process in order to try to confine the individuals' property to 100 hectares, be they Romanian or foreign individuals. We do not take action on the property, in accordance with the Constitution that says the property is guaranteed by the law. Maybe this will be an organic law, i.e. the law saying the individuals who own farmland will, from now on, be able to own no more than 100 hectares. Those who want to buy more than 100 hectares must set themselves up as a company', Constantin explained. The minister announced that another important item of the law is the preemption ri