Treceți la conținutul principal

Despre pozitionarea strategica a tarii

De la destramarea lumii bipolare, tara noastra a ramas de izbeliste in Europa si in lume. Desi suntem, acum, membri in doua mari “cluburi” cu caracter economic si militar, adica in Uniunea Europeana si in NATO, Romania este mai singura decat ne-am putea crede. Desi politicienii aflati in varful puterii dezavueaza o astfel de perceptie, realitatea asa este vazuta de opinia publica.
Ultimul argument si cel mai semnificativ, poate, din ultimii ani, este primirea pe care Primul Ministru Dacian Ciolos a avut-o in una dintre cele mai importante capitale ale Europei. Faptul ca seful guvernului de la Bucuresti a fost intampinat acolo ca un cetatean necajit de pe strada ne indica foarte clar ca ceva nu este in regula cu statutul nostru in Uniunea Europeana. Nu ne incalzeste cu nimic faptul ca desfasurarea evenimentului ar trebui sa aiba consecinte imediate asupra statutului ambasadorului nostru in respective tara.
Ne intereseaza mai ales faptul ca vizita in cauza ne-a dat inca odata semnalul negativ al pozitionarii Romaniei in regiune si in Europa.
Daca premeirul Dacian Ciolos va acepta in continuare vizite “de ocazie’, prin care sa bifeze “legaturile” sale cu cancelariile de pe continent, singurul lucru important ar fi ca aceste asa zise vizite sa nu aiba loc.
In diplomatia romaneasca, mai ales cea interbelica, rolul unor intalniri la nivel inalt, de la ministru pana la sef de guvern si de stat, era acela de a intemeia prietenii, de a elabora strategii regionale, de a castiga ceva in relatiile bilaterale si internationale.
Acum, de vreo cativa ani, vizitele externe ale reprezentantilor de varf ai statului roman sunt lipsite de orice consistenta si strategie. Si aceasta pentru ca nu avem elaborata nicio startegie care sa ne scoata din anonimatul in care ne aflam de aproape trei decenii.
Am auzit, recent, ca parteneriatul strategic cu U.S. este atat de important incat noi putem “dormi” linistiti. Si se pare ca asta chiar facem. Desi americanii cica ar foarte interesati sa vina in Romania pentru exploatarea resurselor noastre profesionale si materiale in productia de armament. Dar, din pacate, in mult exultata Strategie nationala de aparare nu se regaseste mare lucru despre viitorul industriei romanesti de aparare. In afara de aviatie, unde mai putem spune cate ceva, in celelalte segmente ale industriei de armament totul este naruit. Inainte de 1989, tara noastra producea unele dintre cele mai performante piese de artilerie grea, tunuri si tancuri. Fabricile respective sunt demult la fier vechi.
Am dori totusi, dincolo de episodul evocat, ca pozitionarea strategica a tarii noastre in concertul european si regional sa fie revitalizata, regandita, repotentata.
De catre toate structurile societatii, de la cea politica la cea economica si cea a societatii civile.
Am asistat in aceste zile la un eveniment comic. S-a propagat de catre un portal finantat, se spune, de grupurile oculte ale unui miliardar american, ca OMV (companie austriaca, care detine si Petrom in Romania) ar fi in  tratative cu Gazprom (gigantul rus) pentru un schimb de active. Pe acel portal online a aparut cu viteza gandului stirea ca OMV ar fi gata sa dea Gazpromului Petrom sau o rafinarie din Romania. De la aceasta stire bine facuta in   laboratoarele oculte s-a nascut o adevarata isterie nationala. Totul a culminat cu un comunicat al Ministerului Energiei prin care eram linistiti ca Peromul si nimic din  infrastructura noastra energetica nu va ajunge in mainile Gazpromului. De ce? Si daca ar fi asa? Este gigantul rus un dusman de clasa al economiei romanesti? Poate ca ar fi chiar mai eficient ca Petrom sa plece de la OMV si sa intre in cooperare cu o alta companie mare, chiar din Rusia. De ce OMV si statul austriac au libertate de miscare in   relatie cu Rusia iar Romania nu? Stim foarte bine ce relatii strategice si bine consolidate au cu Federatia Rusa si Austria si Ungaria si, mai ales, Germania. Noi avem interzis. De la cine  si de ce?
Aici este vorba de lipsa noastra de viziune si de strategie. Ne este teama sa reluam relatiile economice si politice cu marele vecin  de la Rasarit pentru ca ne critica cancelariile straine. Ce aberatie. Ce neputinata de a fi proprii nostri stapani.
Si asta pentru ca nu avem o startegie sau nu avem proiecte nationale de viitor. Ne aflam intr-o impotenta de gandire a propriilor interese. Ne este prea mare teama de “sefii”  de la Bruxelles. Mai mare teama decat aveau conducatorii comunisti din anii 50-60 ai secolului trecut de Moscova.
De unde s-a nascut aceasta teama? Ea a fost inoculta clasei politice si societatii civile de propaganda straina si de autoizolarea noastra.
Ca propaganda straina are acest interes de a ne face ”mici” este aproape de inteles. Dar de neinteles este autoizolarea in care ne cufundam tot mai mult.
Foarte mare parte din opinia publica interna socotea ca odata cu alegerea in functia de presedinte al tarii a lui Klaus Iohannis multe porti ni se vor deschide prin Vest. Din pacate, la un  an si ceva, nu vedem nicio schimbare. Nici porti deschise (amintim, iarasi, incredibila umilire a premierului Ciolos de saptamana trecuta), nici investitori straini veniti in valuri, nici aliante regionale.
Si punctam cu un element care ni se pare important. Acum vreo doua luni, Presedintele Poloniei Andrzej Duda a fost la Bucuresti. La incherirea vizitei ni s-a spus ca totul a fost bine si ca cele doua tari vor actiona mai eficient. Nimic concret, nimic transparent, nimic incurajator. Credeam ca polonezul Duda a venit la Bucuressti pentru o alianta mult mai concreta, nu doar pentru acel Parteneriat strategic, mai mult pe hartie. Presedintele Duda nu s-a invrednicit sa invite Romania sa devina  membru al Grupului de la Visegrad. Unde tara noastra este invitata acum ca observator numai in circumstante delicate pentru Grup.  Este posibil ca nici noi sa nu fi solicitat lui Duda acest lucru. Faptul ca acelasi presedinte polonez l-a invitat la Varsovia, o luna mai tarziu dupa vizita sa la Bucuresti, pe fostul presedinte Traian Basescu ne indica precum lumina zilei “intarirea” parteneriatului strategic.
Tot in contextual lipsei noastre (a conducatorilor politici ai tarii, desigur) de viziune se inscrie si inmormantarea a ceea ce cu vreo doi ani in  urma fostul premier Victor Ponta crease impreuna cu Bulgaria si Serbia: Grupul de la Craiova. Scopul declarat al acestei “coalitii” a fost tocmai acela de a contrabalansa puterea Grupului de la Visegrad. Dupa plecarea lui Victor Pinta, atat presedintele cat si primul ministru incearca sa se lepede de aceasta mostenire. Desi Grupul de la Craiova ar fi o “unealta” foarte buna in mainile Bucurestiului, care este in continuare tinut cu fata la zid pe motive inchipuite de vreum grup de lobby de aici sau de aiurea.
Cand ne vom lua tara inapoi? Si vom face politica sa de aici de la Bucuresti? S-au intrebat si se intreaba foarte multe grupuri de romani autohtoni sau aflati in alte tari.

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu va mai amestecati in viata noastra !

De ani de zile, tara noastra a devenit un camp de execrabila bataie de joc a unor indivizi din interiorul teritoriului national si din partea unor rezidenti, Cei mai multi cu rang diplomatic. In ultima vreme, detractori ai Romaniei isi inmultesc vociferarile. Fie ca este vorba de starea economiei, de starea justitiei, de granitele tarii, de istoria si viitorul nostru. Desi nu mai suntem sub tutela juridica a niciunui imperiu de aproape 150 de ani, tentatia imperialista a unor state din  jurul nostru sau din departari se intensifica. Iar formele de ingerinta sunt dintre cele mai perverse. Anul trecut ma aflam in  vacanta la Sighisoara. O perla de oras din inima tarii. Proprietara pensiunii, o romanca,  fosta lucratoare intr-o fabrica cu profil tehnic ce daduse faliment, s-a reconvertit la turism. Intre alte povestioare am aflat ca fiul sau este elevul unui liceu ales din oras. Liceul este cautat pentru ca este subventionat de organizatii austriece. Mi s-a povestit ca subventionar

Tehnocratia si economia

Au trecut 75 de zile de la instalarea Guvernului condus de Dacian Ciolos. Venirea sa la puterea executiva a tarii s-a produs in conditii pripite si oarecum obscure. Mai devreme sau mai tarziu, acest lucru se va clarifica. Inclusiv daca echipa lui Ciolos este consecinta unei conspiratii interne sau externe. Nu asta este important, acum. Important, dupa parerea noastra este modul in care Guvernul Ciolos isi indeplineste misiunea. Rolul sau declarat a fost acela de a instaura tehnocratia in societatea romaneasca. In locul democratiei politice. Este o formula vanturata de cateva decenii in sociologia si politologia occidentala. Aplicabila in societatile cu probleme, cu fracturi grave in functionarea institutiilor unui stat. Nu a fost cazul tarii noastre. Trecem si peste acest aspect. Si ne oprim la rolul pe care guvernarea tehnocrata si l-a propus la 17 noiembrie 2015: acela de a conduce tara pe o perioada limitata, cu prerogative limitate. Guvernarea Ciolos era vazuta ca o guve

Guvernarea externalizata

Dupa anumite modele anglo-saxone, marile companii isi externalizeaza activitati care, in principiu, sunt mai bine realizate de echipe specializate. Externalizam, de pilda, mentenanta trenurilor de metrou, sau contabilitatea primara, sau serviciile de salubritate. Toate aceste actiuni se iau pentru a rentabiliza, pentru a face mai competitive activitatile de baza ale unei companii sau ale unei comunitati Depasind toate inchipuirile, Romania si-a externalizat guvernarea. La 17 noiembrie 2015, treburile curente ale statului au fost puse in mana unei echipe ad-hoc, adunata de prin  toate cotloanele birocratice ale Comisiei Europene de la Bruxelles  sau din diverse huburi universitare sau manipulatoare. Sustinerea a fost solida: strada. De mai bine de un deceniu, strada, respectiv cohorte mai mici sau mai mari de indivizi strecurati prin arterele marilor orase sau pe retelele de socializare fac politica asa-zis civica. Guvernul pe care Dacian Ciolos l-a incropit cu eforturi deosebite in