Gazele de şist: bluful polonez

Este timpul unei reflecţii binemeritate din partea Guvernului României

Cum face-cum nu face guvernul de la Bucureşti, oricare ar fi el, lucrurile îi ies de-a-ndoaselea.

Iata si cazul gazului de şist, despre care televiziunile îl pomenesc aproape în fiecare zi, prin vocea a tot soiul de protagonişti ad-hoc, fără ca vreunul sa aibă minima informare asupra subiectului. Nu mica ne-a fost mirarea când, între cei ce abordau “subiectul zilei” se afla (normal) si dl. Constantin Niţă, ministru delegat pentru energie. Ar fi trebuit sa auzim prin domnia sa “vocea autorizată” a guvernului. Da, de unde. Omul, precum îl ştim şi din alte mandate este un habarnist sadea. Nici măcar despre Polonia nu ştia mare lucru, deşi şeful sau, dl. Victor Ponta, laudă neîncetat această ţară al cărei guvern, in frunte cu Donald Tusk, nu îl preţuieşte deloc. Dl Ponta este cel care ne “învată” la televizor că trebuie să luam exemplul Poloniei şi în problema gazelor de şist pentru a deveni independenţi energetic. Dl Ponta se lasă, însă,  dus de val. Situaţia energetică a României nu este comparabilă cu cea a Poloniei. In ce priveşte resursele si acoperirea necesarului. România îşi acoperă in proportie de cca 70-75% consumul de gaze, atât pentru industrie, cât şi pentru populaţie. Vorbim de gazele naturale/conventionale, pe care încă România le are în patrimonial de stat. Avem si industrie şi experienţă în domeniu. Puţini ştiu, de exemplu,  că Romgaz face explorări în câteva perimetre din Polonia pentru gaze naturale. Descoperirile din Marea Neagră, dar si vizualizarea altor zăcăminte terestre sunt un atuu important al României. Polonia nu are nimic. Zero gaze, zero petrol. Ea depinde in proportie 95 % de petrolul rusesc si de 75 % de importul de gaze din Rusia, restul apovizionându-l de la nemţi, dar sursa este tot rusească. Visul si ambiţia Poloniei si a lui Donald Tusk a fost ca să “reteze” dominatia Rusiei pe piaţa sa energetică.

Aşa au profitat americanii si i-au băgat gaze de sist (denumite si gaze neconvenţionale) pe gât acestui domn Tusk. Care s-a aruncat cu tot avântul (precum fosta “armată” poloneză la finele razboiului) împotriva exploatatorului de la Răsărit. Americanii le-au dat si cifre. In 2011, cand Eldorado de şist era pe val, niste studii din SUA arătau că Polonia este ţara cu cele mai mari rezerve din Europa, si nu numai. Se estimau zăcăminte de 5,3 trilioane de metri cubi de gaze de şist, ceea ce ar fi făcut din Polonia o ţară independentă energetic timp de 300 de ani.

Un an mai tarziu, Institutul de geologie din Varsovia îşi ia inima în dinţi si spune adevărul: rezervele probabile de gaze de sist sunt de numai 800 miliarde metri cubi. Mă rog, si ăştia erau buni, ajungeau pentru câteva decenii.

Mai ales că Tusk pregătea programe de investitii de miliarde de zloti pentru infrastructura si exploatarea de gaze de şist,  numai si numai să nu bage economia in recesiune in urmatorii doi ani. La fel a făcut si in anii trecuţi, când “miracolul polonez” s-a bazat pe investitii in infrastructura  civilă necesară Campionatului European de fotbal. Programele au fost supraevaluate, asa că acum multe intreprinderi de construcţii locale  sunt în faliment.

Al doilea moment al  blufului polonez in sectorul gazelor de sist s-a întâmplat zilele trecute. Compania canadiană   Talisman Energy Inc., precum si cea americana Marathon Oil au anunţat că renunţă la concesiunle pentru explorarea gazelor de sist deoarece acestea se dovedesc neeficiente pentru comercializare. Deciziile celor două companii vin după ce în anul 2012 concernul ExxonMobil a făcut acelasi lucru. Acum, din cca 100 de licente de explorare, doar în 43 s-au realizat si forări. Si, interesant, nu!, doar in 12 forări s-a identificat existenţa gazelor de sist.

Vestea si mai expresivă a blufului polonez este că, potrivit presei locale, incă nu s-a adeverit vreun sit care să poată fi exploatat.

Cu toate acestea, guvernul Tusk nu cedează, precum guvernul din exil in faţa lui Stalin. Satele din Pomerania superioară, in nord-vestul Poloniei sunt si acum sub beţia râurilor de votcă ce au curs când americanii, canadienii si cele doua companii locale (din totalul de 19 care au concesionat) dădeau mese festive cu ocazia începerii forajelor. Fiecare gospodar pe al cărui teren se crede ca existau gaze de şist se simţea precum fermierii de vestul sălbatic american de la inceputul secolului XiX-lea. Numai gaze să fie, pentru că ăsta este leacul împotriva sărăciei. Iar guvernul îi menţine in această stare euforică. Expertii sunt de părere că în afara blufului privind evaluările de reserve, există pericolul adevarat al infestării pânzei freatice cu apa si chimicalele din procesul de fragmentare a rocilor poroase in care s-ar afla aceste nenorocite de gaze.

Cam aceasta este “lecţia poloneză” pe care dl Ponta fie nu o ştie (greu de crezut!), fie o ignoră. Altfel nu se explică “avântul” cu care americanii se înghesuie pe culoarele Palatului Victoria. Cobaiul românesc al gazelor de şist este tot o regiune săracă: Moldova.