Trecător prin Capitala Olteniei (I)

O zestre arhitecturală de excepţie *** Primăria este datoare să păstreze moştenirea trecutului *** Un îndemn: Olguţa fii Şerifă

Oltean fiind, niciodată nu am reuşit, totuşi,  să cunosc oraşul, marele oraş Craiova. Am trecut de sute de ori, traversându-l cu masina, dar niciodată nu am avut tentaţia de a intra si al descoperi. Ca mulţi alţi olteni, si pentru mine Craiova era un oras dificil, întortocheat şi neatractiv. Ce să vezi in Craiova? „Inainte” aveai Electroputere: oare cum se îmbucă toate intro locomotivă de tren? Sau marile tractoare de la MAT Craiova. Sau celebrele sere de la Işalnita, despre care se spunea ca sunt printre cele mai mari din Europa. „Intoxicări comuniste” ar zice multi forumişti de azi care se bat pe diverse nimicuri inventate te miri cum.

Nu mi-a fost reticentă „eticheta” de oltean. Am trait foarte multi ani prin alte parti si am observat ca isteţimea oltenilor îi cam „speria”  pe cei din vest. Nici transilvănenii nu se simt prea confortabil intro companie oltenească, parcă au un complex istoric. In  studenţie mândria noastră, a grupului de tineri olteni, era aceea ca in zona noastră se vorbeşte cea mai curată limbă română, din punct de vedere gramatical.

Cu Craiova nu ştiu să se fi lăudat prea multi. Nici atunci, dar nici cei de azi nu o fac. Cică este un oraş urât, care nu are ce îţi oferi in calitate de „om civilizat”, de turist local sau străin.

Nimic din toate aceste aprecieri de ieri si de azi nu sunt adevărate. Craiova este o Capitala regională de prima mână. Piaţa Prefecturii nu prea are rivale in marile orase din ţară. Parcul din jurul Teatrului National „Marin Sorescu” este o mare reuşită la care a contribuit, am inteles, fostul primar. Noul Corso ce porneşte din fata Prefecturii si se termină înainte de fostul Hotel New York trebuie să fie tare animat pe vreme calduroasă. Statuile maiestuoase  Mihai Viteazul si Carol I deschid o perspectivă interesantă pe fundalul Catedralei „Trei Ierarhi” si Colegiului Carol I.

De câţiva ani, mari lucrări de infrastructură rutieră încep să dea o altă anvergură  Băniei olteneşti.

Deunezi, oaspete al urbei, am luat-o pentru prima dată „la pas”. Ia să văd şi eu oraşul, mi-am zis. Din Parcul Romanescu am inceput să urc pe Calea Unirii. După nici o suta de metri îmi sar privirii plăcile amplasate pe construcţii: Monument istoric, Casa Chitu, sec. XIX, hanul Cocor, sec. XVIII, Casa, inceput sec. XIX etc. Din cinci imobile doua erau marcate cu aceste plachete trilingve (română, franceză, engleză). Păcat că nu sunt  câteva cuvinte despre istoricul acestora, mai ales ca ele sunt înscrise in  patrimoniul cultural si arhitectural al oraşului. Oricum, identificarea şi marcarea lor diminuează mult spatiul de manevra al rechinilor imobiliari, care, cred, nu pot pangari sau distruge aceste – cele mai multe – perle ale Capitalei Olteniei.

Mă uitam ca bezmeticul, nu îmi venea să cred că la Craiova se găsesc asemenea comori. Am umblat prin multe oraşe din Europa, si cea Ocidentală si cea Estică. Dar jur (şi poate că acum sunt prea „patriot local”) că zestrea arhitecturală a Craiovei nu prea poate fi întrecută de multe oraşe din restul ţării sau al Europei. Eu incerc să fac aceasta evaluare si din perspectiva istorică sau geopolitică. Sigur că Timisoara are Piata Operei sau a Catedralei – o arteră demult emblemăa pentru turismul bănăţean. Dar cele mai multe imobile ale Timisoarei sau ale Cluj-Napoca sau ale Sibiului sau Oradiei poartă pecetea dominaţiei austro-ungare. Majoritatea acestora s-au ridicat si au fost proprietăţi străine de comunitatea românească. In Polonia, Gdanskul sau Wroclawul, pe care polonezii le arată drept metropole de referinţă, sunt orase de patrimoniu german. Dar dacă aş compara Cracovia, capitala Micii Polonii din epoca mai recentă, stau în mare cumpană sa dau un punct in plus sau in minus raportat la Craiova. Varsovia deţine încş niste vestigii ale „măretiei” regilor locali. Cand mă gândesc la Palatul Wilanow, pe care varsovienii îl divinizează, îl văd acum o palida constructie faţă de  multe pe care le-am descoperit la Craiova. Kosice, oras slovac care este in 2013 Capitală culturală europeană nu se compară cu Craiova. Zău! Am văzut si Bruges-ul flamand, dar ce mare scofală? Totul rece, fiecare casă semănă cu cealalată, iar ambianţa era rece si la propriu si la figurat.

Păi pe Calea Unirii din Craiova totul este unicat, nicio casă nu seamănă cu cea de alături sau de prin imprejurimi. Foştii proprietari, oameni înstăriţi sau doar avuti, sau înalţi funcţionari, sau mari latifundiari, toţi, absolut toţi şi-au ridicat aceste comori arhitecturale ce dăinuie si astăzi din  avuţia lor oltenească şi nu din averile agonisite de generaţii străine, precum nobilimea austro-ungară sau de prin alte imperii.

Ce minunat trebuie să fi arătat Calea Unirii cu un veac in urmă! Toate aceste comori arhitecturale erau noi, sau aproape noi, strada nu era mutilată de edificii din sticla si beton (de ce oare primăria acceptă acest sacrilegiu-!?). Iară farmecul străzii era dat, probabil, şi de câte o caleaşcă ce plimba domniţe voluptoase sau amante placut parfumate venind sau plecând de la vreun  rendez-vous. Ce pacoste pe viaţa noastră din acest secol sunt vehiculele multe, şi periculoase, şi poluante, şi urâte. Cât de mult această invenţie motorizată dăuneaza vieţii citadine şi arhitecturii sale.

Aşadar, ce m-a fermecat cel mai mult în plimbarea pe care am făcut-o zilele trecute per pedes prin Craiova a fost bogăţia arhitectonică a oraşului. Un patrimoniu extraordinar! Putine asezări din ţară au o asemenea zestre.

Zestre primită sau pastrata nu din avuţia vreunor străini sau venetici, ci din agoniseala si efortul oltenilor.

Pe Calea Uniri se află nu doar o minunăţie arhitecturală eclectică, eterogenă, unică in   Romania, ci si monumente ale măiestriei artistice. Palatul Jean Mihail (din 1954, Muzeul de arta al Craiovei) nu are seaman in  Europa. Jean Mihail a fost un intelectual si politician liberal care a moştenit, de la mai multe familii paterne şi materne, o avere colosală. Istoricii olteni spun că prin 1930 era cel mai bogat român. Tatăl său a dorit sa protezeje acoperişul Palatului (prin 1900 si ceva) cu monede de aur. Regele a încuviinţat, cică, dar cu o condiţie: toate piesele să fie aşezate pe verticală... Ei, ce vremuri! Iar Jean Mihail, ultimul descendent al familiilor reunite a donat tot patrimoniul său mobiliar si imobiliar statului român. Se vede treaba că oltenii de atunci erau si ascuţiţi la minte dar si mari gentilomi. Anul viitor, când Palatul Jean Mihal (Muzeul de arta) va intra in circuitul public, după cea mai mare lucrare de renovare si restaurare, va aduce câteva puncte in plus Craiovei in bătălia românească pentru calificarea in competitia Capitala culturală europeană din  2021. Chiar dacă orasul Cluj-Napoca este mai aproape de Berlin, primarita Olguţa Vasilescu se va bate până la ultima „minge” pentru a învinge. Mai ales că are drept companie Targu-Jiu, cu marile sale capodopere brâncuşiene.

Până atunci, Olguţa trebuie să fie nu doar politiciană mare (aşa cum se crede - !?), dar şi un mai bun administrator al oraşului şi păstrătoare a moştenirii arhitecturale a urbei. Am văzut că a început refacerea zonei comerciale vechi, a Lipscaniului craiovean. Foarte bine. Dar consolidarea si redarea patrimoniului arhitectural mi se pare a fi prima dintre priorităţi. Nu vreau să cad in pesimismul voit al unei figuri din zona, Marcel Răduţ Seliste  (cică preot la Spitalul Judetean de Urgenţă) care nu pridideşte cu afirmaţii odioase despre tot ce vede prin Bănie. Insă faptul că mafioti locali au pus mâna şi continuă sa atenteze la trecutul patrimonial al Craiovei ar putea să facă din Olguta Vasilescu & co un adevart şerif al păstrării zestrei oraşului. Citesc şi mă minunez că, de pildă, un  edificiu reprezentativ al orasului este acum in proprietatea celebrului Genică Boierică, denunţătorul lui Adrian Nîstase. Ăsta ar fi pus mâna pe imobilul Muzeului de Istorie a Medicinei din Craiova pe care l-a transformat in reşedinţă privată. Doamne Sfinte, ce-am ajuns! Dinel Staicu, un alt mafiot al Olteniei, este acum proprietarul „Casei Bujorului”, ce a aparţinut boierului Barbu Drugă şi a fost reşedinţa craioveană a lui Nicolae Ceauşescu. Am văzut cu ochii mei cum a scofâlcit un alt mare şmecher de culoare (don’ Mititelu) o anexă din proprietatea Casei Pleşia. Aştia, fie că sunt de etnie ţigănească sau de sorgine mafiotă, trebuie eliminaţi din cursa de distrugere a patrimoniului arhitectural al Craiovei.

Aşa că doamna Olguta fii Şerifă.

Fii şerifă si obligă, prin lege, ca toţi deţinătorii şi rezidenţii caselor de patrimoniu să ranforseze şi renoveze imobilele potrivit asistenţei calificate a Ordinului Arhitectior din Craiova. Primăria, ca în multe alte state civilizate, să acorde facilităţi fiscale, să sprijine împrumuturi, dar să facă ceva pâna nu va fi prea tarziu.

Pentru că desi am captat cu uimire minunata zestre a Căii Unirii din Craiova, atunci trebuie să spun, cu aceeaşi uimire, că tot atât de impresionat am fost de faptul ca nici 5 % din imobilele pe care s-a aşezat placuţa de „monument istoric” nu mai arată asa cum au fost si nici nu sunt prea multe semne ca cineva se îndeamnă să refacă frumuseţea arhitecturală a acestor case de patrimoniu.