Chestiunea funciară - economică sau ideologică

De ce tac, complice, marile organizaţii profesionale din România la apropiata liberalizare a pieţii funciare?

Un speculator al verbiajului si mai putin al scrisului pune chestiunea funciară din România sub spectrul ideologiei. Chiar comuniste, distructivă pentru interesele tărănimii. Uită acest speculator imoral să spuna că românii au fost, dintotdeauana, supuşii pământului. Fără pământ nu îsi aveau rost în  viaţă. Asa se explică şi nepotolita “pohtă”  de distrugere a proprietăţii colective, a CAP-urilor, in anii ’90, soldată cu fărâmiţarea proprietăţii si instalarea noii burghezii agricole în satele româneşti.

Cum am arătat, adesea, lipsa de competitivitate a agriculturii noastre este relativă, aceasta nefiind mai prejos de cea a statelor din jur, dacă ar fi să contabilizăm randamentele la hectar obţinute in marile ferme detinute de cei care au concesionat sau arendat terenuri agricole. Când aditionăm şi producţiile gospodăriilor ţărăneşti de până la 4-5 ha, lucrurile se schimbă. Se schimbă in analizele si comparatiile statistice, dar in realitate ele rămân in favoarea ţăranului român, dependent de pământul de care a fost despărţit timp de aproape 30 de ani de către regimul comunist. Dar cum să inteleagă asta unii indivizi care nu au nici sânge şi nici chemare pentru pământul strămoşesc. Aceştia consideră in  abradacabrantele lor luări de poziţii că libera circulaţie  a capitalurilor, inclusiv, deci, a terenurilor agricole, nu aduce ştirbire indentităţii naţionale si nici fiinţei ţărănimii române.

Apropiata liberalizare a pieţii funciare apare fără reflex de părăre în rândul policiticinilor, al latifundiarilor autohtoni si al organizaţiilor profesionale. Acestea din urmă sunt de-a dreptul inerte, nu par să inspire nici cel mai intim sentiment faţă de pământul românesc. Numai interesul meschin si mercantil poate îi mai trezeşte.

Paradoxal, dar chestiunea vânzarii terenurilor agricole către străini devine tot mai insistentă, acum la început de secol XXI, aşa cum fusese  cu 2-300 de ani in urmă. Potrivit lui Adam Smith (1776), terenul agricol este un mijloc de productie, care ii asigura deţinătorului o sursă de rentă/venit, odată ce pământul devine proprietate privată. In celebra sa teorie asupra terenului funciar, David Ricardo (1817) apreciaza că diferenţialele de fertilitate naturală a solurilor face o legătură indisolobilă intre rentabilitatea agricolă si creşterea demografică.

Mai aproape de noi, chiar in aceste zile, la Davos, Forumul economic mondial, ce are loc anual in statiunea elevetiana, a adus in prim-plan, dispute privind “vânzarea” pieţelor emergente agricole către samsarii funciari care ideologizează libera circulaţie a pământului agricol in interesul singular al celor care achitizionează supafeţe mai mult sau mai puţin fertile.

România face parte dintre statele care desi nu mai este “clasificată” intre tarile “in curs de dezvoltare” a ajuns să fie dată “exemplu” pentru proportia foarte mare pe care resortisanţii juridici sau intermediarii acestora o detin in funciarul local. Se vorbeşte de cca 10 % din suparafaţa agricolă utlilizată, care deja ar avea proprietari din statele membre UE. Un record pe care nu s-a atins niciunde in UE. Alături de Bulgaria, România va fi obligată, de la 1 ianuarie 2014 să-si liberalizeze complet piata funciară, inclusiv pentru persoanele fizice nerezidente. Olandezul care ne caută de furturi de tablouri sau austriacul ce ne suspecteză de răpiri de lebede va fi “binevenit” să cumpere pământ agricol in fundul Moldovel sau in creştetul Olteniei.

Nimeni nu pare să fie preocupat de chestiunea funciară, de faptul că, dacă guvenanţii nu încearcă să pună piciorul in prag, atunci mai bine de 30 % din suprafaţa agricolă si forestieră  a ţării va intra in proprietatea străinilor.

Ideologi de ocazie sau indivizi cu verbiaj excesiv consideră că nu-i nicio insemnătate in acest procentaj de pământ românesc ce va intra in proprietatea privată a stăinilor. Ce, fug cu pământul din ţară străinii?, este leit-motivul ideologilor ce incearcă să filosofeze pe tema funciară din România.

Nu or fugi nerezidenţii cu vagoanele de pământ fertil românesc peste graniţă, dar cu producţiile si profiturile in mod sigur, da. A se vedea si alte sectoare in care România a rămas din stat bogat un copil sărac al Europei.

Cum am zis de mai multe ori, în paginile acestei publicaţii on-line, alţi “colegi” din UE, intrati tot in  valul 2004-2007 au negociat si isi apără cu demnitate patrimoniul funciar. Aminteam, mai acum cateva săptămâni, de decizia Ungariei de a nesocoti de-a dreptul Tratatul de aderare la UE, aducând amendamente propriei legislaţii si stopând liberalizarea de la 1 mai 2014 a pietii funciare, pe care aveau obligatia să o tolereze, dupa trei ani de derogare.

Cel mai interesant caz este al Poloniei. Cum se stie, Varsovia a fost singurul stat intrat in UE la 1 mai 2004 care a obtinut in scris că vânzarea terenurilor agricole se va face de la 1 mai 2016. Si asta, in baza unei legi datând din anul … 1920 (!?). Mirarea este adecvată deoarece la data respectivă, corpurile legiuitoare ale statului polonez or fi adoptat, poate, o reglementare privitoare la chestiunea funciara in  tranşeele din vecinătatea Vistulei, asediate fiind  de trupele Rusiei sovietice. Cum se stie, statul polonez de astăzi isi pune bazele de-abia in anul 1921, dupa Tratatul de pace de la Riga, când “mareşalul”/conducatorul Piłsudski este obligat sa incheie una dintre cele mai rusinoase campanii din istoria recentă a Poloniei. Asadar, in cap. 4. din Tratatul de aderare a Poloniei la UE, se arata că ”Polonia poate mentine in vigoare pe o perioadă de 12 ani (fată de 7 cât obtinuseră celelalte state)….dispozitiile prevăzute in legea  din 24 martie 1920 (nu se specifica numărul sau altă dată de identificare a legii -n.n.) … care se referă la achizitia de terenuri agricole si forestiere”.

Asadar, pentru polonezi sau pentru unguri politica de apărare a proprietăţii naţionale asupra terenurilor agricole nu este un falsă, sau de manipulare, sau naţional-socialistă, cum perorează cei preocupaţi de profitul imediat al propriei pieiri. Nu, dar pentru români, pentru ţăranii noştri ce nu vor să-şi vândă la drumul mare bucata de pământ este.

Păi de ce să fie?